𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗕𝘂𝗿𝗹𝗮𝗰𝘂 importă și materializează în lucrările sale, folosindu-se de instrumentele câmpului sculpturii, fragilitatea liniei desenate, o linie fină, dar ireversibilă odată ce atinge planul real. Astfel, monumentale prin statură, formulările difuze din sârmă și metal ale lui Burlacu impresionează prin jocurile cu negativul, golul și absența – intermitențe epistemice care de fapt traduc o căutare mult mai personală a artistului, una care gravitează în jurul granițelor dintre animalic și uman. Cea mai importantă dintre cele tatonate, dimensiunea afectivă, este explorată și exploatată de Alex prin țeserile sale, care lasă la vedere ceea ce omul nu cuprinde cu propria vedere.
https://www.instagram.com/alexandru4498/
𝐆𝐫𝐚𝐟𝐨 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨ș, artist și designer cross-media, scrutează sistemul tehnocrat și „întoarce armele” spre el prin tocmai metodele impuse de 𝘧𝘶𝘭𝘭 𝘴𝘶𝘳𝘷𝘦𝘪𝘭𝘭𝘢𝘯𝘤𝘦, anulând astfel invizibilitatea noilor tehnologii și, implicit, o poziție de putere de tip panopticon. Juxtapunerile de care face uz Grafo, adeseori în formă print, rulează pe retina obosită și anesteziată a privitorului atât o supraexpunere a mecanismelor și obiectelor care completează peisajul urban, cât și condițiile necesare unei posibile renașteri a privirii „vii”, care observă și reacționează. Ironia subîntinde majoritatea actelor sale artistice, iar brațul robotic menit a îndeplini unele dintre 𝘴𝘵𝘢𝘵𝘦𝘮𝘦𝘯𝘵-𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 sale accentuează o dată în plus acest aspect.
https://www.instagram.com/grafodragos/
𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐃𝐫𝐨𝐦𝐩, artist cuprins total de sfera New Media, panotează realități „peste” sau „printre” fracturile celei curente, investigând astfel potențialitatea unei alterități a realului propriu. Devine acesta diferit în mod irevocabil în lumina unei experiențe ajustate tehnologic? Odată cu diferența, apare și creativitatea? Dromp face apel la 𝘯𝘦𝘸 𝘵𝘦𝘤𝘩 pentru a înnoi, ontologic, spațiul înconjurător, însă fără a se debarasa de proprietatea umană.
https://www.instagram.com/dro0mp/
𝐃𝐢𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐜𝐞 ș𝐢 𝐅𝐫𝐢𝐜ă
„Dincolo de Pace și Frică” – fie că avem de-a face cu o alăturare facilitată de o conjuncție, fie că ne este înaintată o presupusă ecuație fără pretenția ulterioară a unui rezultat concret, relația cu realitatea (fie ea și artistică) îmbracă în acest caz o gradație afectivă, recuperatoare prin apelul pe care îl face la valoarea intrinsecă a vieții. ”Care ar fi aceea?” ne-am putea întreba într-un reflex cinic. Istoria spune că frumusețea de a nu reuși neapărat un balans al celor două situări emoționale, pacea și frica. Undeva pe granița imaginară a contactului conflictual se regăsește în fapt „viul”, o tensiune demult pierdută, de care omul contemporan caută cu frenezie să se debaraseze. Însă „Dincolo de Pace și Frică”, o expoziție de grup ce aduce împreună trei domenii distincte ale artei – sculptura (Burlacu), printul (Grafo) și 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 (Dromp) – țese complice o parcurgere flexibilă a spațiului emoțiilor. Fără a forța o experiență cathartică, ci dimpotrivă, abuzând de „afișare”, suprapunere de medii și idei, se speră la o simplă fractură a stratului artificial, adică la un început – dacă va fi nou sau repetitiv, rămâne de văzut.
Contrar tradiției suprasaturației și exercițiilor artificiale de a privi, atât de des întâlnite în parametrii capitaliști, primează o conștientizare, o aducere brută, în prim-plan, a ceea ce este ascuns, iar tocmai din acest motiv se naște necesitatea rearticulării formulei artistice într-un vocabular tehnologic. Dacă Burlacu ne confruntă cu alternanța absență-prezență a inconștientului afectiv și Grafo afișează aproape persiflant ceea ce nu observăm, făcând apel la același univers personal al privitorului, Dromp îmbracă într-un al doilea strat spațiul, capturând receptorul preț de câteva clipe într-un timp blocat, care nu diferă prin mesaj, ci prin contact. A repeta aproape identic timpul prezent oferă răgaz și context pentru fabricarea altor căi.
Frica de un necunoscut nou este anulată de faptul că privitorul „bate pasul” artistic pe loc în confruntarea cu traducerea lui Dromp, invitând de fapt la o scorneală a noului din propriile rezervoare înainte de a părăsi spațiul expozițional.
Acustică expoziției va fi alimentată de către sound designerul Teodor Maxim și vernisajul fi susținut de către prof. dr. Ioan Răducea; 𝘀𝗮̂𝗺𝗯𝗮̆𝘁𝗮̆, 𝗽𝗲 𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝟮𝟱 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟴:𝟯𝟬
Text a fost creat de către Lorena Marciuc.
Link Teo: https://linktr.ee/teodorrr
Link Lorena: https://ro.linkedin.com/in/lorena-marciuc-b627051b4
Așadar, începând cu 25 Noiembrie, Galeria Victoria, alături de Alexandru Burlacu, Grafo Dragoș și Alex Dromp vă invită să străbateți Pacea și Frică.